EURO 2024, Grupa E: Ucraina – Belgia 0-0

Pe hârtie cele mai bune echipe din grupa E de la Euro 2024, Belgia și Ucraina s-au anulat reciproc la Stuttgart, scor 0-0. A ieșit un insipid, inodor, incolor 0-0 bun doar pentru „dracii roșii”, căci ucrainienii merg acasă, plătind – practic – eșecul la scor de neprezentare din runda inaugurală cu „tricolorii” lui Iordănescu.

Deși știa că – probabil – România și Slovacia va face un egal de salon, ceea ce s-a și întâmplat și, implicit, avea nevoie de 3 puncte în această seară, Serghei Rebrov a ales să treacă la un prim „11“ mai defensiv. Un soi de 5-3-2 cu care ucrainienii le-au ținut departe de buturile lui Trubin pe starurile Belgiei, dar, care – pe de altă parte – nu a produs mai nimic în atac.

De abia în ultimele minute, Ucraina a conștientizat că merge acasă dacă nu marchează și s-a aruncat cu totul în atac, încurajată de 30 de mii de fani. Și-a creat și ceva ocazii, nu prea mari, prin Dovbky (77 și 79), Malinovsky și  Sudakov, al cărui șut de la 16 metri a fost reținut de portar.

Așadar, Belgia a terminat meciul apărându-se ca în tranșee, spre nemulțumirea susținătorilor săi. De altfel, după fluierul de final, galeria flamandă a început să huiduie copios, iar căpitanul Kevin De Bruyne și-a pierdut cumpătul. Acesta le-a făcut semn colegilor lui să nu ma salute fanii, ci să ia drumul vestiarelor. „Suntem puțini surprinși, pentru noi era foarte important să ne calificăm. Azi a fost un meci greu, știam că se va juca la egal în Slovacia – România. Noi am încercat să câștigăm, băieții au dat totul. Dacă fanii ne huiduie, trebuie să acceptăm. Dar cel mai important e că ne-am calificat. Mesajul pentru fani e că avem nevoie de ei. A fost o surpriză că ne-au huiduit, nu e ca și cum am făcut schimbări defensive”, a spus Domenico Tedesco, antrenorul Belgiei, la conferința de presă.

Formații:

Ucraina: Trubin – Tymchyk, Zabarnyi, Svatok (81 Yarmolenko), Matviyenko, Mykolenko (58 Zinchenko) – Shaparenko (70 Vanat), Brazhko (70 Stepanenko), Sudakov – Yaremchuk (70 Malinovskyi), Dovbyk. Selecționer: Serghei Rebrov

Belgia: Casteels – Vertonnghen, Faes, Theate, Castagne – De Bruyne, Onana, Tielemans (62 Mangala) – Doku (77 Bakayoko), Lukaku (Openda 90), Tielemans – Doku, Lukaku, Trossard (62 Carrasco). Selecționer: Domenico Tedesco

Arbitri: Anthony Taylor – Gary Beswick, Adam Nunn (toți din Anglia). Rezervă: Glenn Nyberg (Suedia).

Arbitru VAR: Stuart Attwell. Asistenți VAR: David Coote (ambii din Anglia), Marco Fritz (Germania).

Clasament final

sursă foto: captură TV

Articole similare

Lasă un răspuns

Back to top button