Germania – Anglia 4-1
Meciul mult astepta,t datorita rivalitatii deosebite dintre cele 2 tari, a inceput cu un joc “la citirea adversarului“. Spatiile cat mai putine lasate adevrsarului a fost principala preocupare a ambilor antrenori, de aceea apararile au jucat foarte sus, aproape de cercul de la mijlocul terenului. Tocmai din acest motiv spatiile dintre ele a fost mult comprimate si nu prea au avut de unde sa apara ocaziile la inceputul meciului.
Nici nu aveau de unde sa se iveasca daca nu aparea o greseala personala. A facut-o Upson, cand la o degajare foarte buna a portarului neamt Neuer, la scapat pe Klose, care nu a iertat. 1-0!
De asta a fost nevoie ca meciul sa inceapa efectiv. Englezii au inceput sa fie mai curajosi, dar tot nemtii au fost cei care au profitat de apararea improvizata a lui Capello, dupa ce Rio Ferdinand nu a mai putut ajunge la acest mondial din cauza unei accidentari. Glen Johnson nu a reusit sa straga suficient la o faza a nemtilor in partea dreapta, iar cand s-a gandit sa o faca era prea tarziu. Astfel a aparut golul 2 al nemtilor: pasa Muller, gol Podolski, usor cu noroc.
Meciul s-a incins, Anglia neavand alta sansa decat sa se arunce in atac. Era tot ce asteptam noi, (tele)spectatorii de la acest meci: ofensiva totala, batalie crancena si goluri multe. Adica spectacol!
Anglia a ratat cateva oportunitati bune, gasind in fata ei un portar foarte bun, pe Neuer. A fost invins numai cand a fost lasat descoperit de colegii din aparare, oportunitate pentru Upson sa isi spele din pacate.
Lampard a avut un sut foarte bun aproape de minutul 40, mingea intrand clar in poarta, dar arbitrii nu au validat golul. S-a intrat la pauza cu 2-1, in loc de 2-2.
Repriza a doua a inceput cu domniarea Angliei care a “umblat” sa dea gol devreme pentru a putea spera la calificarea in sferturi. Asa ca Gerrard si-a luat inima in dinti, ca un capitan adevarat, si a tras vreo doua suturi bune spre poarta nemtilor. Fara rezultat insa. Sterilitatea atacurilor Angliei a fost speculata de nemti in minutele 67 si 70, cand pustiul Muller a inscris de doua ori lasand pe Lampard & Co. fara replica.
La 4-1 Anglia a simtit socul psihologic si nu a mai reusit mai nimic notabil, iar nemtii au preluat intiativa printr-o posesie prelungita a mingii. Germanii au asteptat finalul pentru a se bucura , englezii pentru a pleca mai repede de pe teren, de rusine.
Marcatori: Klose (20′), Podolski (32′) Muller (67′ si 70)/Upson (37′)
| 1 | James David | Neuer Manuel | 1 | ||
| 2 | 17 | Glen Johnson <= Wright-Phillips | Lahm Philipp | 16 | |
| 15 | Upson | Friedrich Arne | 3 | ||
| 6 | Terry John | Mertesacker Per | 17 | ||
| 3 | Cole Ashley | Boateng Jérôme | 20 | ||
| 16 | 11 | Milner <= Joe Cole | rochowski => Müller | 15 | 13 |
| 8 | Lampard Frank | Schweinsteiger | 7 | ||
| 14 | Barry Gareth | Khedira | 6 | ||
| 4 | Gerrard Steven | Podolski | 10 | ||
| 19 | 21 | Defoe <= Heskey | Kiessling =>Mesut Özil | 9 | 8 |
| 10 | Rooney Wayne | Gomez => Klose Miroslav | 23 | 11 |
Jucatorul meciului: Muller, avand in vedere ca a inscris de doua ori si a pasat la un gol nu puteam alege pe altcineva.
Varza meciului: Glen Johnson, a fost total depasit de faza la golul 2 si pe partea sa nemtii au facut de au vrut tot meciul. Macar daca ar fi ajutat ofensiva avea o scuza, dar nu a facut-o.
Raportul meciului: aici.





































