EURO 2024, Grupa B: Croația – Italia 1-1

S-a decis cea de-a cincea echipă calificată în optimile EURO 2024, după finalul dramatic din grupa B dintre Croația – Italia, scor 1-1. Modric a dat iluzia unui succes până la ultima fază a meciului, adică al 8-lea minut al prelungirilor și „squadra azzurra” își activează norocul istoric providențial în situațiile critice.

Eroul din meciul cu Spania, Giggio Donnarumma, a apărat de această dată un penalty în fața lui Modric, însă „balonul de aur” din 2018 s-a revanșat câteva secunde mai târziu, când a punctat cu un șut din careu la colțul scurt. Era minutul 54, iar replica peninsularilor a fost palidă. Doar că a venit ultimul atac al meciului, când Calafiori și-a spălat păcatele după autogolul cu Spania cu o pătrundere centrală și o pasă perfectă către Zacagni, care finalizat cu efect la colțul lung. Livaković a plonjat degeaba și croații erau în genunchi, vor merge acasă de pe locul 3 din grupă, cu doar 2 puncte în clasament.

Astfel, știm deja prima optime la turneul final. Italia va juca cu Elveția în optimi, pe 29 iunie, de la ora 19:00. Elvețienii au terminat și ei pe locul 2, dar în grupa A, sub Germania. Această optime a fost la câteva secunde distanță să nu se dispute. Meciul va avea loc la Berlin, pe Olympiastadion.

Cum s-au marcat golurile:

1-0 (Min. 54): Luka Modric execută un penalty după un henț în careu validat de VAR, Donnarumma apără, faza continuă și mingea ajunge din nou la croat în careul mic și marchează cu un șut sub transversală.

1-1 (Min. 90+8): Calafiori îi pasează excelent lui Zaccagni, care trimite perfect în plasa laterală și califică Italia în „optimi”!

Formații:

Croația: Livaković; Stanišić, Šutalo, Pongračić, Gvardiol; Modrić (Majer 80), Brozović, Kovačić (Ivanušec 70); Sučić (Perišić 70), Kramarić (Juranović 90), Mario Pašalić (Budimir 46). Antrenor: Dalic Zlatko.

Italia: Donnarumma; Di Lorenzo, Bastoni, Calafiori, Darmian (Zaccagni 81); Barella, Jorginho (Fagioli 81); Raspadori (Scamacca 75), Pellegrini (Frattesi 46), Dimarco (Chiesa 57); Retegui. Selecționer: Luciano Spalletti

Arbitri: Danny Makkelie – Hessel Steegstra, Jan de Vries. Rezervă: Serdar Gözübüyük (toți din Țările de Jos).
Arbitru VAR: Rob Dieperink, Asistenți VAR: Pol van Boekel (ambii din Țările de Jos), Bastian Dankert (Germania).

 

sursă foto: colaj capturi TV BBC

Lasă un răspuns